Timpul ca element generator al acțiunii în opera „Turandot” de Giacomo Puccini

Cercetarea de față urmărește coordonata temporală ca element generator al tensiunii-relaxării în opera Turandot de Giacomo Puccini. Lucrarea este dominată de sugestii de ordin temporal, fie direct în libret, prin legarea momentelor acțiunii de anumite momente ale zilei (apariția Lunii sau răsăritul Soarelui), fie în opțiunile constructive ale partiturii, apelând la accelerarea sau întârzierea percepției trecerii timpului prin intermediul manipulării parametrilor tradiționali de discurs muzical, precum: alternanța de valori ritmice egale sau punctate, traiecte melodice rectilinii sau în salturi, alternanța de pentatonie și tonalitate, de metru binar sau ternar, de consonanțe și disonanțe, de omofonie și polifonie. De asemenea, construirea momentelor tensionale ține cont și de psihologia personajelor, desfășurarea obiectivă a timpului fiind alterată de stările lor interioare. Subiectivitatea percepției temporale are loc nu numai în ceea ce privește relația dintre public și scenă, ci și la nivelul dilatării și contractării timpului în percepția personajelor înseși.

Cuvinte cheie: Puccini, Turandot, coordonata temporală, percepție.

Descarcă articol

Numărul recent:

Vol. 35 nr. 1

Vol. 35 nr. 1